Toate Rețetele

Ziua 2: Scriem scrisoare Mosului, si coacem biscuiti cu fulgi de ciocolata

Astăzi vom scrie scrisoare Moșului, ca să reușească să ajungă tocmai în Laponia!
Apropo, în Laponia timp de minim de 200 de zile pe an, Aurora Boreală creează o atmosferă de basm, prin jocul său mistic de lumini.

În peșterile din Laponia, adânc în subteran, conform legendei, se află atelierele de lucru în care ajutoarele lui Moș Crăciun, elfii, fac jucării pe tot parcursul anului, pentru a fi dăruite copiilor de pretutindeni în Ajun.
Iar dacă aveți norocul să ajungeți în Laponia, renii si câinii husky înhamați la sănii vă vor purta prin peisajul de poveste.

În sat există și un oficiu poștal care primește milioane de scrisori de la copiii din întreaga lume.

Iar pentru mai multă inspirație, vă lăsăm rețeta pentru biscuiți cu fulgi de ciocolată – Chocolate Chip Cookies, preferații lui Bogdan, și, poate și ai Moșului!

Ingrediente:
300gr făină
1lgță bicarbonat de sodiu
1lgră amidon de porumb
1/3lgță sare
1lgță esență de vanilie
100gr unt topit
75gr zahăr brun
100gr zahăr tos
1 ou + 1 gălbenuș
150gr fulgi de ciocolata

Modul de preparare:
Untul topit, zahărul brun și zahărul alb se amestecă bine cu telul timp de 2 minute.

Adăugăm esența de vanilie, oul și gălbenușul de ou, amestecăm până obținem o soluție cremoasă.


Cernem toate împreună: făina, amidonul și bicarbonatul de sodiu, incorporam în compoziție. Bogdan a zis că neapărat trebuie să guste măcar puțin din aluat, să se asigure că vor ieși delicioși biscuiții.


Adăugăm fulgii de ciocolată.
Formăm biluțe de aluat (o lingură de înghețată va fi de mare ajutor).


Lăsăm tava la frigider pentru 1h, sau in congelator pentru 15 minute.


Gătim în cuptorul preîncălzit la 180 grade Celsius, timp de 15-20min. Biscuiții trebuie să rămână un pic moi in interior.
Răcim biscuiții pe tava timp de aproximativ 5-10minute, apoi le trecem pe un grilaj din metal să se răcească complet.

Poftă mare!


You Might Also Like