Sărbătorile de Paști se apropie cu pași grăbiți, și dacă încă nu știți cu ce să-i impresionați pe cei dragi, atunci această terină de iepuraș va fi alegerea perfectă!
Având un gust desăvârșit, această specialitate franceză se asociază perfect cu noul vin Individo Blanc de Noir din Rară Neagră, de la Chateau Vartely. Vă recomand tuturor să descoperiți acest vin nobil, de o culoare extraordinară și o prospețime remarcabilă! Un vin cu aromă fructată și gustul într-un echilibru magnific de coacăze roșii și pere coapte.
Vinul Blanc de Noir din Rară Neagră, este lansat recent, în editie limitată, și pune în valoare un soi autohton – Rară Neagră, un soi, care, de la an la an, se mai lasă descoperit și rămâne o enigmă!
De asemenea, am o surpriză pentru voi, astăzi lansez pagina mea de youtube si va prezint prima retetă video! Nu uitati sa va abonați și să urmăriți noile rețete!
Ingrediente:
450-500gr tocătură de pui
600gr file de iepure
aprox. 20 fișii de bacon
100gr fistic
100gr merișoare
70gr pesmeți măcinați
150ml vin Rose (+100ml pentru marinada carne de iepure)
100ml smântână dulce (frișcă lichida) de 20%
1-2linguri frunze proaspete de cimbrișor
sare, piper
1 lgță rasă usturoi uscat
pentru decor: fistic, merișoare proaspete și germeni de semințe (eu am avut germeni de mazăre) sau orice altă verdeață
Modul de preparare:
1. Fileul de iepure îl tăiem luguieț, adăugăm la el 100ml vin Rose, sare, piper, jumatate din usturoiul uscat. Lăsăm la marinat pentru 2-3 ore, sau mai bine peste noapte.
2. Amestecăm împreună tocătura de pui, fisticul tăiat bucăți mari, merișoarele și pesmeții măcinați. Adăugăm sare, piper după gust si usturoiul uscat ramas.
3. Apoi vom adăuga frunzele de cimbrișor, vom avea nevoie de 1-2 linguri. Cimbrișorul proaspăt are gust destul de pronunțat și va predomina în terină, de aceea trebuie sa ajustați cantitatea după plac.
4. Turnăm 150ml vin Rose, amestecăm bine.
5. Adăugăm smântâna dulce. Amestecăm bine. Punem de o parte
6. Aranjăm feliile de bacon într-o tava de copt, astfel încât sa fie acoperită toată partea de jos și aveți grijă să aranjați feliile așa, încât să vă ajungă să și acoperiți terina cu aceleași felii (urmariți video). Forma clasica pentru terina ar fi acea dreptunghiulară, însă dacă nu aveți una, puteți improviza cu orice formă!
7. Adăugăm în formă jumătate din tocătura de carne, o repartizăm uniform.
8. Apoi punem feliile de iepuraș marinat.
9. Ultimul strat va fi tocatura de pui rămasă.
10. Acoperim terina cu felii de bacon. (urmariți video)
11. Apoi punem o folie de aluminiu peste forma de terina, care, la randul ei, o punem într-o altă formă mai adâncă cu apă, cât să acopere 2/3 din forma cu terina.
12. Gătim în cuptorul preîncălzit, la 180 grade Celsius, timp de 1h20min.
13. Când terina este gata, scurgem sucul din tavă, apoi acoperim tavaua cu aceeași folie de aluminiu si punem deasuprea o greutate (e suficient sa puneți 2 borcanașe de 500ml). Lăsăm terina la frigider pentru minim 10 ore (preferabil 24h).
14. Nu aruncați sucul scurs, este foarte delicios, il puteți folosi drept fond pentru alte mâncăruri sau puteți pregăti din el sos delicios pentru terină