Rusia/ Toate Rețetele

Cvas de casa, ca la bunica

Toate vacantele de vara, fara exceptie, le petreceam la bunei, impreuna cu sora mai mare. Bunelul ma trezea dis de dimineata, urcam ambii pe bicicleta lui si mergeam la iarmaroc, unde, dupa ce finisam cumparaturile neaparat ne delectam cu cate un pahar de cvas rece! Cozile pentru cvasul rece, spumos mereu erau enorme, dar de fiecare data se merita rabdarea.
In prezent e complicat sa gasesti in comert cvas, care sa isi pastreze toate beneficiile pentru sanatate. Desi are un procent mic de alcool natural, cvasul este foarte bogat in microelemente care imbunatatesc metabolismul si ajuta la digestie, fiind recomandat in egala masura pentru toate virstele.
Bunica mai facea cvas si acasa, avea o butelie mare de sticla, in care lasa pesmetii si drojdia la fermentat, eram foarte curioase cu sora de fiecare data sa urmarim procesul. Cu reteta acestui cvas minunat ma impart astazi.

Ingrediente:
250gr pesmeti de paine neagra sau paine Borodinskii proaspata
2.5l apa fierbinte
1 pumn stafide
2 linguri zahar
10gr drojdie proaspata sau 0.5 lgta drojdie uscata

Modul de preparare:
Painea o rumenim tare, pe o tigaie uscata, in rola sau toaster.

Turnam peste paine apa clocotinda

Punem capacul si lasam la loc cald pentru minim 5 ore.
Strecuram apoi compozitia prin sita.

Adaugam drojdia, zaharul si stafidele. Lasam acoperit in loc caldut pentru inca 12 ore.

Strecuram Cvasul prin tifon si il pastram la frigider.

You Might Also Like