Dulciuri si Copturi/ Retete pentru copii/ Retete Vegetariene/ Toate Rețetele

Biscuiti francezi Palets Breton

Palets Breton sunt biscuiți tradiționali francezi, din regiunea Bretagne.
Sunt foarte fragezi și nemaipomenit de gustoși!
La coacerea lor se folosesc doar gălbenușurile de ou, asa că, acești biscuiți pot fi o idee perfectă pentru utilizarea gălbenușurilor rămase.

Ingrediente:
250gr unt
150gr zahăr
4 gălbenușuri + 1 ou
5ml esență de vanilie
400-450gr făină
10gr praf de copt
un praf sare de mare


Modul de preparare:

Cu mixerul amestecăm untul împreună cu zahărul până obținem o consistență pufoasă și deschisă la culoare.
palets_breton_1_

Adăugăm gălbenușurile de ou și esența de vanilie și iarăși amestecăm bine.
palets_breton_2_

Punem făina combinată cu praful de copt și frământăm până obținem un aluat moale.
palets_breton_3_

Întindem aluatul într-o foaie de 0.5-1.5cm grosime, apoi decupăm forma dorită (tradițional biscuiții au forma rotundă și sunt destul de groase -1.5cm, eu însă, le prefer mai subțiri un pic, asa îmi par mai fini). Din motiv că aluatul este destul de moale el se întinde mai greu, o să aveți tentația de a-l pune la frigider pentru a fi intins mai ușor, însă acest lucru trebuie evitat, altfel biscuiții vor pierde din finețea lor.
palets_breton_6_

Aranjăm biscuiții pe o tava, tapetată cu hârtie de copt, acest lucru este neapărat necesar, pentru că biscuiții se rup foarte ușor. Batem oul împreună cu o lingură de apă, apoi ungem fiecare biscuite. Lăsăm să se usuce bine, apoi ungem încă o dată cu ou.
palets_breton_4_

Când oul se usucă complet, cu ajutorul unei furculițe, presăm un pic suprafața biscuiților pentru a obține desenul dorit.
palets_breton_5_

Coacem in descurs de 15 minute în cuptorul preîncălzit la 170 grade. După coacere lăsăm biscuiții să se răcească puțin, apoi le scoatem de pe tava (cât sunt calzi biscuiții sunt tare sfărâmicioși)
palets_breton_7_

You Might Also Like